Tara de origine: Nicaragua
Vitola: Robusto
Mod de fabricare: manual
Pret de achizitie: 4,85£
Apreciere globala:
- (3,5)
CAO - Maduro L'anniversaire Robusto este un clasic, invelis Connecticut maduro, intaritura ecuadoriana si o umplutura combinata din tutun dominican si nigaraguan.
Prima impresie:
![]()
Trabucul este presat, patratos cu o suprafata maduro, catifelat-mata pe care se observa nervurile subtiri. Eticheta simpla, rosie cu scris auriu in relief, aduce oarecum cu eticheta Partagas. De o parte si de alta a atichetei sunt inscrisi cei doi ani, respectiv de inceput - 1968, respectiv aniversar - 1998.
Constructie:
![]()
Din punctul meu de vedere, trabucurile presate arata bine dar sunt putin incomode la aprindere, atunci cand vrei sa invarti trabucul intre degete si buze. Altfel, trabucul este bine construit cu o umplere medie, uniforma. Taierea si aprinderea nu lasa de dorit. Arderea decurge uniform, lasand in urma un scrum gri deschis de o lungime apreciabila. Tirajul este lejer.
Aroma:
![]()
De obicei, un trabuc maduro te face sa te gandesti la o aroma tare, regula confirmandu-se si in cazul de fata. Taria (continutul de nicotina) este undeva catre mediu. In prima parte predominante sunt nuantele de cafea, amarui, nuci coapte si ceva amareto. In partea II-a fumul devine usor iute predominanta ramanand nuanta de amareto iar catre final, iuteala nu mai poate fi trecuta cu vederea, totusi nu neaparat neplacuta.
Aroma ramasa in camera dupa fumata este de cafea proaspat macinata si paine prajita.
Valoare:
![]()
Undeva la 24 de lei trabucul nu prea face... poate la un pret de 16 lei ar fi in regula. Aroma este interesanta si totusi nu suficient armonizata. Avand in vedere ca este un trabuc aniversar, merita totusi sa-l incercati macar o data.
Ti-a placut acest review? Aboneaza-te la Newsletter!
Adaugă un comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|






















