Nume: Don Alejandro
Marca: Vegas Robaina
Tara de origine: Cuba
Vitola: Prominente
Mod de fabricare: manual
Pret de achizitie: 41 LEI
Apreciere globala:
- (4,6)
Sunt un fan al acestei marci si pot sa spun ca nici unul dintre trabucurile Robaina nu m-au dezamagit, Don Alejandro fiind unul dintre cele mai bune trabucuri produse in Cuba.
Prima impresie:
![]()
Trabucul testat l-am achizitionat la pachet de 3 din carton, existand si varianta la cutie din cedru de 25 de bucati. La deschiderea cutiei, te intampina 3 trabucuri, generos de mari, cu o aroma moderata de cedru-caramel si o suprafata catifelata, elastica si usor uleioasa.
Constructie:
![]()
Trabucul are o umplere medie care-i confera un tiraj bun si o ardere buna, uniforma. Nu am observat diferente de umplere pe toata lungimea trabucului, lucru destul de greu de obtinut la o asemenea dimensiune. Taierea am facut-o folosind un cutter cu doua lame ( in general, nu folosesc cutterul cu o singura lama inclinata, iar o foarfeca decenta nu am inca in dotare). Aprinderea si toastarea decurg foarte rapid consumand doar 2/3 dintr-un bat de chibrit special. Scrumul produs are o lungime destul de lunga de o culoare gri deschis cu nuante mai inchise in dreptul nervurilor.
Aroma:
![]()
Aroma de caramel, cafea, cedru si piersica, incepe cu o tarie medie la aprindere si devine medie spre tare si nuante de nuci catre final. Fumul este matasos, fara intepaturi pe limba sau senzatii neplacute pe gat, atunci cand se da fumul inapoi pe nas. Fumata lasa o aroma placuta, indelungata in cavitatea bucala. Alaturi de acest trabuc isi are locul un Pinot Noir vechi.
Valoare:
![]()
Don Alerjandro este unul dintre cele mai bune trabucuri prominente, la un pret accesibil pe piata romaneasca, la reducere datorita faptului ca majoritatea prefera Cohiba :)
Ti-a placut acest review? Aboneaza-te la Newsletter!
Adaugă un comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|






















