Pe urmele fabricilor de havane
|
Secolul 20 a adus multiple schimbări pentru industria trabucurilor din Cuba. La începutul secolului existau aproximativ 70 de fabrici independente. Celelalte fabrici şi mărci aparţineau consorţiilor americane şi britanice. Pe de altă parte acestea exportau mari cantităţi de tutun din Cuba şi lăsau numai o mică parte să fie prelucrată în Havanna sub formă de trabucuri. S-au ridicat voci care au cerut limitarea exportului, ţelul lor fiind interzicerea, pe cât posibil completă, a acestora. Aceste solicitări însă nu au avut succes. Dezvoltarea uşor pozitivă pe piaţa trabucurilor de la începutul secolului nu a durat mult, deoarece Primul Război Mondial a condus în 1914 la un colaps aproape total al pieţei europene. A început o perioadă grea. Dar apoi au venit anii 20 denumiţi „Anii de aur“, „The dance of the millions“sau şi „the fat cows period“. Trabucurile se vindeau mai bine ca niciodată. Se puteau face mari speculaţii, se putea câştiga mult dar şi pierde totul. Una din cele mai cunoscute familii care a dat faliment în această perioadă a fost familia Upmann, care şi-a pierdut averea prin afaceri financiare şi ca urmare nu a mai putut continua nici producţia de trabucuri. În 1922 fabrica de trabucuri a trebuit să fie vândută către firma britanică Frankau S.A..
Însă fabrica familiei Upmann nu a fost singura, căci şi renumita fabrică Fonseca a fost vândută. Manufactura Ramon Allones, care până atunci fusese în mâna firmei independente „Rabell, Costa, Vales y Cia.“ a trecut în proprietate britanică. Criza economică mondială de la sfârşitul anilor 20 a lăsat urme şi pe insula caraibiană. Atmosfera de pe piaţă era foarte pesimistă. Gurile rele preziceau chiar sfârşitul producţiei de trabucuri în Cuba. În final, din ce în ce mai multe mărci şi fabrici de trabucuri se aflau în mâinile câtorva proprietari. Pe lângă schimbările economice la nivel mondial, situaţia pieţei a fost influenţată şi de introducerea trabucurilor fabricate mecanic. Americanii, ca lideri în acest domeniu, erau acum în poziţia de a produce şi mai multe trabucuri la costuri şi mai mici. Ei au jertfit calitatea în schimbul cantităţii, însă au putut să-şi facă intrarea pe pieţe cu totul noi. Industria cubaneză de trabucuri a fost bineînţeles afectată în măsura în care aceste produse ieftine au inundat piaţa internaţională. Cuba a rămas în continuare consecventă producând trabucuri de înaltă calitate manual, care se adresau unui public cunoscător şi nu în ultimul rând cu putere financiară. În1927 a fost înfiinţată o comisie de protecţie a tutunului cubanez. Aceasta îşi propusese să susţină tutunul de origine cubaneză şi trabucurile produse într-adevăr în Havanna încercând prin aceasta să asigure calitatea şi originalitatea havanelor. Comisia a reuşit de exemplu să impună ca trabucurile care nu erau produse în Cuba să fie marcate ca nefiind cubaneze. Bineînţeles că această reglementare a fost adesea încălcată deoarece mulţi încercau să-şi vândă trabucurile drept havane originale. La sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial situaţia s-a stabilizat pe piaţa internaţională, ceea ce s-a reflectat, de exemplu, în faptul că guvernul american a comandat un număr considerabil de trabucuri pe care le-a trimis în dar trupelor sale staţionate în Germania. În anii 50 numărul societăţilor americane şi britanice care îşi desfăşurau activitatea pe piaţa cubaneză a scăzut în continuare rămânând mai puţine de 100. Şi numărul fabricilor independente a scăzut în mod rapid: dintre cele aproximativ 70 din anul 1910, au rămas la sfârşitul anilor 50 numai aproximativ 20. Între ele se numărau şi unele mărci care mai există şi azi precum Romeo y Julieta, Por Larrañaga şi José L. Piedra. Alte mărci şi nume ale unor familii vestite pe atunci precum Menéndez, García, Castañeda, Montero, J. Cano şi Calixto Lopez, nu mai au astăzi nici un rol.
Revoluţia cubaneză a schimbat complet situaţia din Cuba. Toate manufacturile de trabucuri au fost naţionalizate, începând cu anul 1960, direct după încheierea revoluţiei. Toate mărcile şi fabricile au fost afectate de naţionalizare. S-a ajuns la centralizarea producţiei de trabucuri sub conducerea „Cubatabaco“.1994 s-a fondat „Habanos S.A.“, o societate care este responsabilă pentru distribuirea şi vânzarea havanelor. Începând cu 2001 societatea „Tabacuba“ este responsabilă pentru întreaga derulare a producţiei. Cititi mai multe articole din aceasta serie Adaptare dupa 5TH AVENUE |
